Sfaturi pentru copii


     Un copil își începe viața cu mult entuziasm și dragoste infinită, dar fiecareparinte știe că nu există instrucțiuni despre cum să-și crească copilul. Se spune că există două căi de iluminare spirituală: să te izolezi pentru douăzeci de ani într-o peșteră, unde să meditezi sau să fii părinte.
În mod sigur îți trebuie maturitate, mult calm și răbdare ca acel copil frumos să devină un adult echilibrat . 
     Băiatul meu are aproape patru ani și acești ani au fost cei mai frumoși din viața mea. Au fost totodată și cei mai solicitanți. Am făcut o groază de greșeli, am învățat pe măsură. Am luat idei de la alți părinți, unele au funcționat, altele nu au fost prea inspirate.
 M-am gândit să adun sfaturi de creștere a unui copil, sfaturi pe care le-am aplicat deja sau pe care mi-ar plăcea să le folosesc cândva. Unele sunt pentru copii de 2-3 ani, altele pentru adolescenți. Unele sunt clasice, altele ar putea fi controversate. Rămâne să alegi tu care ți se potrivesc.

În această listă, vei descoperi cîteva idei și sfaturi despre ce ar putea ca un părinte să-l înveți pe copilul său de acum (sau cel nenăscut încă) și cum să te asiguri că va ajunge un adult responsabil și matur.

1. Învață-l să fie meru cel care este el, iar nu cine ești tu: de exemplu: nu-i cere să devină violonist, doar pentru că tu ai fi vrut să fii. La fel cu alte persoane din anturajul său.
 
2. Spune-i cât te bucură reușitele sale și nu te concentra pe ceea ce nu a făcut bine.

3. Cere-i părerea despre lucruri care sunt importante pentru tine.
 
4. Încurajează-l să pună întrebări și să discute respectuos cu alți oameni – inclusiv doctorul, polițistul, profesorii sau orice altă poziție importantă. Cere-i să le respecte autoritatea, dar să nu se simtă inferior în fața ei
.
5. Învață-l că uneori vei face greșeli. Când o faci, recunoaște-o. 

6. Când greșești față de el, cere-ți scuze. Cere-i să facă la fel când a greșit față de tine.

7. Spune-i că este OK să facă greșeli, toată lumea greșește. Cere-i să și le asume și să le repare, cu ajutorul tău dacă e cazul. Ajută-l să repare ce a greșit.

8. Învață-l să dea mâna ferm.

9. Cere-i să privească lumea în ochi atunci când salută sau vorbește cu cineva. Obișnuiește-te să-l privești când îi vorbești.

10. Ești părintele său, nu prietenul său. Dacă nu înțelegi care este diferența dintre cele două, gîndește-te ce debusolat se va simți când prietenul său îl va disciplina.

11. Ești părintele său și prietenul său. Pare că ar contrazice precedenta, dar nu o face. Uneori ești tătic, alteori ești tată. Uneori ești mămică, alteori mamă. Copilul are nevoie de amândouă. 
Eu nu am înțeles lecția asta până când mi-a deschis ochii o prietenă.

12. Respectă-ți partenerul de cuplu, în prezența copilului și în afara ei. Învață-l că într-un cuplu respectul reciproc este esențial. Poate mai important ca dragostea.

13. Învață-l că ora de somn este importantă. Respectă-i-o și cere-i să o respecte și el.

14. Învață-l cum să te sune la lucru. Răspunde-i întotdeauna la telefoane. Dacă e prea mic ca să sune, învață-l să ceară adulților cu care stă (bunica, îngrijitoarea, mama, etc) să te sune. Răspunde la telefoane.

15. Cere-i să curețe după el. Dacă este prea mic, curățați împreunădezordinea pe care a făcut-o. Învață-l că el trebuie să-și curețe. Sau măcar să ajute.

16. Dacă a stricat ceva, cere-i să te ajute când repari. Chiar dacă asta înseamnă doar să-ți dea o șurubelniță, învață-l că este responsabil pentru faptele sale. Spune-i că el a stricat și trebuie să participe la reparare. Mi se pare ciudat să aud de situații în care copii distrug întreaga casă, iar în timp ce părinții pun totul la punct, copii se uită la televizor. Părinții devin astfel sclavii copiilor.

17. Învață-l să dea înapoi lucrurile împrumutate de la alții. Și să-și ceară înapoi lucrurile pe care alți copii i le-au luat cu împrumut. Explică-i că nu trebuie să-i fie rușine pentru asta.

18. Explică-i că jucăriile, dulciurile și orice alt lucru costă bani. Explică-i că mergi la lucru ca să câștigi bani (dacă ai o afacere, adaptează). Nu îl lăsa să creadă că banii îi primești în mod magic de la bancomat. Copilul meu ajunsese la un moment dat să creadă că bancomatul este o mașină magică care produce bani. 

19. Când mergi să plătești facturi ia-l cu tine. Explică-i că ai plătit curentul, gazul, rata la mașină, etc  - cu cuvinte potrivite vârstei sale. O carte foarte bună despre educația financiară a copiilor este Copil Bogat, Copil Isteț, scrisă de Robert Kiyosaki. Citește-o.

20. Nu îi cumpăra tot ce îți cere, chiar dacă ți-o permiți. Uneori spune-i că nu aveți bani. Este bine să învețe că nu primește 100% tot ce își dorește.

21. Învață-l că nu există nimic gratuit. Totul are un preț, nu neapărat în bani.

22. Învață-l să nu fie risipitor: să stingă lumina când iese din cameră, să nu arunce la gunoi lucruri bune. Sunt fapte mici, care vor constitui fundația viziunii sale de adult legat de gestiunea banilor și a resurselor în general.

23. Încurajează-l să economisească: ia-i o pușculiță și încurajează-l să pună bani deoparte pentru o excursie, o bicicletă sau ceva important. Pentru fiecare leu pus deoparte, promite-i că îi vei da încă un leu, ca să-și poată plăti excursia. Respectă-ți promisiunea.

24. Nu-i da voie să lovească alți copii, dacă nu a fost lovit. 

25. Învață-l să se apere și cere-i să o facă, dacă a fost lovit. Un sfat controversat, dar rămân la părerea că dacă un alt copil îl lovește, trebuie să se apere, iar nu să stea și să ia bătaie.

26. Povestește-i de eroii noștri naționali. De la Regele Carol I, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazu, Regele Ferdinand, Avram Iancu, Regina Maria, artiști, oameni de știință, sportivi, inventatori, etc. Învață-l că românii au avut și au personalități deosebite. Oricum va fi mai atras de Superman, dar cel puțin seamănă-i ideea eroilor noștri naționali. Vezi și lista cu cărți biografice pentru alte idei.

27. Arată afecțiune partenerului de viață, de față cu el. Chiar dacă va spune că e scârbos, o să-i placă.

28. Lasă-l să se murdărească. Hainele pot fi spălate.

29. Reasigură-l că nu o să moară dacă a sângerat puțin.

30. Ia-l cu tine la lucru din când în când. Du-l cu tine când ai de rezolvat diverse probleme – la piață, cumpărături, croitor, ședința de bloc, întâlniri cu prietenii. Explică-i ce s-a întâmplat acolo. Când se poate, lasă-l să te ajute, chiar dacă o să dureze mai mult astfel. De exemplu la piață să pună el în cântar fructele. Am testat și te asigur că va fi încântat.

31. Dacă îi ceri ceva, trebuie să faci tu însuți la fel. Exemplul personal este mai puternic.

32. Dacă ai făcut ceva ce i-ai cerut lui să nu facă, recunoaște-o. Dacă îi ceri să nu înjure, nu înjura nici tu. Dacă în trafic mai scapi 1-2 cuvinte nepotrivite și îți spune că ai vorbit urât, recunoaște-o și spune-i că ai greșit. Încearcă să te abții pe viitor.
 
33. Asigură-te că știe că acasă este mereu în siguranță.

34. Nu îi acorda acces nelimitat la televizor și calculator.

35. Nu îi cumpăra un animal decât atunci când va fi pregătit să devină responsabil pentru          el. 

36. Laudă-l când a realizat ceva. Pot fi lucruri mici, nu e nevoie să realizeze ceva fantastic. Laudă-i însă efortul, iar nu inteligența.

37. Nu tolera crize de isterie și ieșiri nervoase. Nici la 3 ani, nici la 18. Când va fi adult nimeni nu i le va tolera.

38. Nu-l lăsa să abandoneze când este descurajat. Ajută-l dacă e nevoie (dar nu îi rezolva tu problema). Insistă mereu că el trebuie să rezolvă, iar tu doar îl ajuți puțin.

39. Încurajează-l să umble desculț, când se poate.

40. Învață-l să nu-i fie frică de animale, ci să le respecte. 

Комментариев нет:

Отправить комментарий